Grupuri Terapeutice
Grupurile Mirroring Mothers
Am gândit acest tip special de grup pentru mamele care se simt mai confortabil să lucreze în preajma altor mame, acompaniate de un psihoterapeut. Elementul de noutate pe care îl aduce acest tip de grup este posibilitatea ca mamele sa beneficieze de informații legate de dezvoltarea copilului în funcție de vârstă direct de la specialist în timp ce se poate bucura și de efectul terapeutic al întâlnirilor de grup conduse de un psihoterapeut. Mamele se vor descoperi pe sine, vor înțelege cum relaționează cu ceilalți, vor experimenta emoții și le vor da sens, vor putea face legături între trecut și prezent, între relația cu părinții lor și propria calitate de părinte.
Grupurile vor fi compuse din 6-8 mame și sunt grupuri de tip închis, fără posibilitatea de a adăuga membre noi ulterior, cu excepția cazurilor în care toate participantele împreună cu terapeutul decid că acest fapt este posibil și dorit.
Compunerea unui grup se va realiza de către psihoterapeut, pe baza unor întrevederi preliminare cu fiecare viitor membru.
Tehnica de lucru va fi psihanalitică. Frecvența va fi lunară sau bilunară, iar ședința va dura 120 minute.
Contractul terapeutic:
- Durata ședinței nu poate fi prelungită în caz de întârziere
- Toate ședințele se plătesc obligatoriu, indiferent de natura motivelor care determină absența pacientelor
- Modalitățile de plată și tariful sunt comunicate la începutul terapiei
- Vacanța de vară va fi în luna august
- Conținutul ședințelor este confidențial
- Deciziile majore sunt, în prealabil, discutate în grup de paciente și terapeut.
- Întreruperea sau sfârșitul terapiei se fac de comun acord, cu analiza motivelor care stau la baza acestora și a stării actuale a pacientei
- În cazurile de psihanaliza a copiilor și adolescenților, părinții vor răspunde întrevederilor solicitate de terapeut.
- Atunci când părinții solicită întrevederi cu terapeutul, acestea vor avea avea loc separate, iar copiii și adolescenții vor fi informați asupra acestora.
- În toate cazurile, relațiile personale din afara relației terapeutice vor fi restrânse la maximum.