Concept Mirroring
Conceptul de oglindă (mirror) și acțiunea de a oglindi (mirroring) sunt întâlnite în psihologie și în psihoterapie, în diverse școli sau orientări, de la cele cognitiviste la cele psihanalitice. De la Wallon la Lacan, stadiul oglinzii este fie expresia teoretică a momentului la care copilul își descoperă propriul corp, fie a descoperirii unui celălalt, părintele său, atunci când privește în oglindă.
D. W. Winnicott
dă o semnificație mult mai aparte conceptului de oglindă și introduce rolul de oglindă al mamei în dezvoltarea bebelușului. Este un timp în care mama se pune total la dispoziția bebelușului. Ea îi oferă la început îngrijiri perfecte, în primele săptămâni de viață. Apoi, cu cât mai imperfecte vor deveni răspunsurile ei, cu atât, treptat, va lăsa spațiu bebelușului să își creeze propria imagine despre sine, despre lume, internă și externă, despre sine și celălalt, ca entități distincte, cu voințe diferite; o trecere graduală de la dependența absolută la dependența relativă și, mai apoi, căte independență. Mama este cea care își va privi, atinge, simți, auzi și asculta copilul și îi va restitui, întoarce acestuia informații despre el însuși prin propria privire.
O va face prin zâmbetele și râsetele sale, cântând sau legănând, mângâind sau, alteori, speriată, panicată, cu lacrimi în ochi, strângându-și copilul în brațe. Mama va fi acolo pentru el, pentru a da sens existenței lui. Ea este cea care va permite, treptat, ca bebelușul său să devină un bebeluș cu propriul corp, propria minte, cu o existență și o imagine de sine. Se crede că un bebeluș este un bebeluș odată cu nașterea sa. În sens fizic, este un adevăr. La fel cum mama este mama, în sens descriptiv, atunci când bebelușul se naște. Poate cumva atipic față de felul în care suntem obișnuiți să gândim, calitatea de bebeluș, de copil al cuiva, precum și cea de mamă, de mamă a unui copil (născut de acea persoană sau nu) nu sunt implicite. Bebelușul devine bebeluș prin ochii mamei lui. Mama devine mamă ca rezultat al investirii ei de către propriul bebeluș. Mirroring sau oglindirea este un proces care construiește existența bebelușului prin ochii mamei sale și existența mamei prin privirea bebelușului său.
* Sursa foto: http://www.pinterest.com/jensenrachel/winnicott/
Concept Mirroring Mothers
Psihanaliza maternității vorbește despre maternitate ca despre o perioadă în care femeia se reîntâlnește cu calitatea și, totodată experiența sa de bebeluș, dar și cu felul în care a trăit și experimentat prezența propriei sale mame în perioada de început a vieții sale. Aceste posibile identificări, cu bebelușul din ea, cu mama pe care a simțit că a avut-o, cu propriul său bebeluș, vor contura mama care va deveni. Uneori, aceste “întâlniri” nu se opresc aici, ci merg în urmă, la generațiile mai vechi din filiația acelei familii, construind veritabile scenarii transgeneraționale.
Mirroring Mothers este un spațiu în care mamele își pot permite să devină mame. Mame libere de mandatul inconștient transmis de predecesorii lor. Mame care pot face apel la instinctul matern fără ca această realitate, atât biologică cât și psihologică, să fie trăită ca un fel de greșeală. Mame care își dau voie să fie mame imperfecte pentru copiii lor astfel încât ei, copiii, să își poată crea propriul destin psihic sănătos. Și cum acest spațiu are nevoie de o existență, el se naște din întâlnirea mamei cu psihoterapeutul, psihic și fizic, în cabinet și în mintea fiecăruia dintre cei care, împreună, l-au creat. Așa cum mama își oglindește bebelușul în călătoria sa spre a deveni, așa am văzut în Miroring Mothers mai mult decât un concept: o oglindă pentru fiecare mamă care se caută pe sine, mama autentică a copilului său.